Asset 12
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: (022) 74-19-16

AMT Buiucani aniversează 30 de ani de excelență în domeniul asistenței medicale primare și integrate

Pe 13 iunie, Asociația Medicală Teritorială „Buiucani” celebrează trei decenii de excelență în domeniul asistenței medicale primare și integrate: „Grijă, Profesionalism și Dedicație”. Evenimentul va reuni personalități notorii din sănătate și oficiali din Republica Moldova și România, inclusiv:

  • Maria Grapini, europarlamentară, vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, vicepreședinta Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova;
  • Diana Loreta Păun, dr. șt. med., conf. univ., fostă consilieră prezidențială România;
  • Silviu Rusu, președintele Asociației Spitalelor Publice din România;
  • Ștefan Tudor-Bercea, dr.șt. med., director medical, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, România;
  • Angela Cutasevici, viceprimar mun. Chișinău;
  • Vladimir Bolocan, șef-adjunct Direcția Generală Asistență medicală și Socială;
  • Profesori universitari, Catedra Medicină de Familie, USMF „N. Testemițeanu”;
  • Experți, managementul sănătății și sănătății publice.

Ceremonia va avea loc la Castelul Mimi Wine Resort, cu începere de la ora 09:30.

Agenda evenimentului include:

Discursuri oficiale și o ceremonie de acordare a diplomelor și trofeelor.

Discuții academice dedicate inovațiilor și provocărilor actuale din sănătate.

O expoziție de artă.

Speakeri și prezentări

  •  Ghenadie Curocichin, șeful Catedrei Medicină de Familie, USMF „N. Testemițeanu”: „Asistența Medicală Primară – perspective de dezvoltare”;
  • Silvia Gabriela Scântee, directorul general adjunct al Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate: „Managementul modern al serviciilor de sănătate și provocările sale contemporane”;
  • Diana Loreta Păun, profesor univ., UMF „Carol Davila”: „Sănătatea femeii, de la prevenție la tratament”;
  • Luminița Suveică, conf. univ., Catedra Medicină de familie, USMF „N. Testemițeanu”: „Recomandările globale privind managementul diabetului zaharat tip 2 din ediția a 11-a a atlasului lansat la Congresul Federației Internaționale de Diabet – 2025”;
  • Virginia Șalaru, dr. șt.med., conf. univ., Catedra Medicină de familie, USMF „N. Testemițeanu”: „Intervenții pentru îmbunătățirea rezultatelor de sănătate ale pacienților cu multimorbiditate în Asistența Medicală Primară”;
  • Nicolae Furtună, șeful Direcției Prevenție și Controlul Bolilor Transmisibile, ANSP: „Realizarea Programelor de Imunizare: realizări, riscuri, perspective”;
  • Lora Gîțu, asist. univ., Catedra Medicină de familie, USMF „N. Testemițeanu”: „Deficitul de fier – actual în secolul XXI”;
  • Maria Munteanu, asist. univ., Catedra Medicină de familie, USMF „N. Testemițeanu”: „Provocări și soluții în activitatea asistentului medical de familie”.

Asociația Medicală Teritorială „Buiucani” a evoluat de la un serviciu ambulatoriu la o structură medicală complexă și modernă, devenind un pilon esențial al sistemului de sănătate din municipiul Chișinău. De la reorganizarea din anul 2000 și integrarea medicinii de familie, asociația a fost constant evaluată și acreditată la nivel național, confirmându-și statutul de instituție de referință în asigurarea calității medicale și lider în modernizarea serviciilor de asistență medicală primară.

Asociația Medicală Teritorială „Buiucani” oferă un spectru variat de servicii medicale, centrate pe nevoile pacienților:

• Asistență medicală primară;
• Asistență medicală specializată de ambulatoriu;
• Servicii moderne de diagnosticare;
• Recuperare medicală și fizică;
• Programe de suport și educație pentru pacienții cronici, copii și părinți;
• Laborator centralizat acreditat european;
• Staționare de zi.

Asociația Medicală Teritorială „Buiucani” se angajează să asigure în continuare accesul pacienților la cele mai înalte standarde de îngrijire medicală primară și integrată.

Articole Recente