Asset 12
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: (022) 74-19-16

Educația și conștientizarea: cheia prevenirii rujeolei

Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a rujeolei. Totuși, în stoparea răspândirii infecției un rol important îl joacă educația și conștientizarea.  Înțelegerea simptomelor, promovarea igienei personale și sprijinirea vaccinării pot contribui la reducerea riscului de infectare.

Cunoașterea simptomelor rujeolei este esențială pentru identificarea și izolarea rapidă a bolnavilor.  Aceasta include febra, erupția cutanată caracteristică și simptome respiratorii. Educația comunității cu privire la manifestarea infecției contribuie la diagnosticarea precoce și la prevenirea răspândirii rujeolei.

Promovarea igienei personale este un alt aspect important în combaterea infecției. Spălarea regulată a mâinilor, evitarea contactului strâns cu persoanele bolnave și acoperirea gurii și nasului la strănut sau tuse sunt practici simple, dar eficiente, pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.

În ceea ce privește vaccinarea – educația este cheia. Informarea corectă și combaterea informațiilor false despre vaccinuri pot contribui la creșterea acoperirii vaccinale în comunitate.

Părinții, educatori și profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să lucreze împreună pentru a promova beneficiile vaccinării și pentru a răspunde la întrebările și îngrijorările oamenilor.

Prin combinarea eforturilor în educație, conștientizare și vaccinare, poate fi prevenită răspândirea rujolei și protejată sănătatea cetățenilor.

Cum se răspândește rujeola?

Rujeola este cauzată de virusul rujeolei (Morbillivirus), care se răspândește prin picături de salivă sau secreții nazale ale unei persoane infectate și este extrem de contagios. Perioada de incubație este, de obicei, între 10 și 14 zile, iar boala începe cu simptome precum febra, tusea și secrețiile nazale, urmate de apariția erupției cutanate caracteristice.

Erupția cutanată apare, inițial, la nivelul feței, și se răspândește pe întregul corp. Concomitent, apar simptomele respiratorii și febra. Rujeola poate afecta sistemul respirator, ochii și sistemul imunitar al organismului.

Complicațiile rujeolei

La 30% dintre copiii și adulții bolnavi pot apărea otite și diaree. O complicație gravă, care poate duce la deces, este pneumonia.

Rata mortalității în cazul rujeolei este de 1-3 persoane la 1.000 de cazuri, cel mai mare risc fiind la copiii sub cinci ani și la persoanele imunocompromise.

La 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă apare inflamația țesutului cerebral (encefalită), o afecțiune care duce la handicap neurologic permanent.

Foarte rar, o infecție persistentă cu virusul rujeolei poate produce panencefalită sclerozantă subacută, o boală în care nervii și țesutul cerebral degenerează progresiv și care este mai probabil să apară dacă infecția cu rujeolă are loc la o vârstă mai mică.

În România, a fost declarată epidemie de rujeolă, după ce au fost înregistrate 2000 de cazuri de îmbolnăviri la nivel național.

Articole Recente